Câteva sute de persoane, majoritatea inactivi, au fost determinate să acţioneze ca să iasă din cercul vicios în care au intrat în ultimul an, adică să se califice într-o meserie, să scape de tracul utilizării unui computer şi să se angajeze într-un post nou.
Toate s-au întâmplat pe parcursul acestui an, după ce echipele proiectelor “Sprijin pentru îmbunătăţirea nivelului de competente profesionale şi creşterea gradului de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive” şi “Ocupare şi formare pentru şomeri şi persoane inactive” şi-au propus ca în 12 luni să convingă cât mai multe persoane necalificate, inactivi şi şomeri să îşi schimbe situaţia şi statutul pe piaţa muncii.
Prin urmare, aproape 1.200 de oameni (600 pe un proiect şi 557 pe altul) au fost implicaţi în activităţi de informare şi consiliere profesională, precum şi de mediere şi sprijin la ocupare. Din total, 478 de persoane au fost angajate, ceea ce chiar reprezintă un succes.
Managerul proiectelor, Alexandru Sereghi, a arătat, în cadrul workshopului de diseminare a rezultatelor şi bunelor practici în vederea ocupării şi formării grupurilor vulnerabile, şomeri şi inactivi, că a fost multă muncă de convingere, dar persoanele înscrise în activităţi s-au convins de importanta propunerii venite de la membrii echipei.
Proiecte cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Detalii despre cele două proiecte se găsesc pe pagină web https://sifo.assoc.ro/

